Reacția băncilor și IFN-urilor, după posibila plafonare a DAE. „Ne-a luat prin surprindere. Vom comanda un studiu independent”

Reacția băncilor și IFN-urilor, după posibila plafonare a DAE. „Ne-a luat prin surprindere. Vom comanda un studiu independent
Publicat: 22/02/2018, 11:38

„Pur și simplu, ideea plafonării ne-a luat prin surprindere, atât pe noi, cât și pe IFN-uri. Suntem foarte avansați în procesul de a comanda un studiu de impact la o entitate independentă pe care să ni-l asumăm la nivel de industrie”, a afirmat Bogdan Preda, director executiv al Consiliului Patronatului Bancar (CPBR), citat de Ziarul Financiar.

O poziție asemănătoare are și Asociația Română a Băncilor (ARB), care apreciază că inițiativa ar putea avea un impact major asupra consumatorilor, instituțiilor de credit și a economiei.

„Vom reveni cu o analiză de impact detaliată în scurt timp pentru ca toți decidenții și publicul să înțeleagă nu numai impactul de instanța întâi dar și pe cel de instanța a doua. Această inițiativă are un impact major asupra consumatorilor, instituțiilor de credit și a economiei”, a declarat Florin Dănescu, președintele executiv al ARB.

Deocamdată, proiectul de lege privind plafonarea dobânzilor la credite a primit avizul favorabil al senatorilor din comisiile de buget, economică și juridică. Aceștia au stabilit ca dobânda efectiva anuală (DAE) pentru creditele ipotecare să nu depășească cu de 2,5 ori dobânda de referință a Băncii Naționale (în prezent de 2,25%). În cazul creditelor de consum, dobânda maximă care poate fi percepută a fost stabilită la 18%. Senatorii au decis ca aceste prevederi să se aplice băncilor și IFN-urilor și doar împrumuturilor noi. În prezent DAE la un credit de consum în lei ajunge la circa 10%, în timp ce dobânda la un credit ipotecar în lei se situează la circa 4-5%. În cazul IFN-urilor dobânzile sunt mult mai mari, trecând de 100%.

Proiectul legislativ a fost inițiat de deputatul PNL Daniel Zamfir, cunoscut în ultima perioadă pentru inițiativele legislative împotriva băncilor. El a inițiat și legea privind darea în plată sau conversia creditelor în valută. Zamfir spune că în elaborarea acestui proiect s-a inspirat de un studiu realizat de Comisia Europeană care precizează că în 14 țări din Europa, în principal din zona euro, dobânzile sunt plafonate.

Analiștii financiari critică măsura și afirmă că implementarea sa nu va face altceva decât să distorsioneze economia prin încălcarea principiilor pieței libere. Consecințele negative ar putea merge până la decurajarea grupurilor străini să continue investițiile în România.

În Europa, statele au abordări diferite prvind controlul dobânzilor. Restricțiile directe pot îmbrăca forma unor plafoane absolute, fixe (Grecia, Irlanda, Malta) sau a unor plafoane relative bazate pe o rată de referință (Belgia, Estonia, Franța, Slovenia, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Slovenia). Plafoanele relative pot fi bazate pe o rată de referință a băncii centrale/rată de dobandă legală sau pe o rată medie a dobânzilor pieței.

Unele țări au plafoane numai în mod excepțional: de exemplu, în Spania, plafoanele se aplică numai pentru creditul în descoperit de cont și anumite împrumuturi pentru locuințe cu caracter social; în Irlanda numai pentru uniuni de credit și „moneylenders”; în Grecia pentru non-bănci; în Olanda sunt excluse creditele ipotecare etc. Un studiu al Centre for European Economic Research a identificat 14 țări care aplicau plafoane asupra dobânzilor contractuale de stipulat în contracte de credit tipice. Alte 13 țări nu aveau astfel de plafoane, mai arată Ziarul Financiar.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării